ETERNA SI FASCINANTA ROMANIE

VIATA LA 40 DE GRADE

Viata la 40 de grade

Am inceput sa beau din teribilism lipsit de orice determinare intrinseca a actului voluntar. Beam din orgoliul adolescentului puber care vroia sa si depaseasca varsta prin simpla ingurgitare a ceea ce eu credeam atunci ca este biletul meu dus spre maturizare. A nu se intelege imbatranire, la vremea aceea nu cunosteam sensul trecerii anilor. Dealtfel nici acum nu constientizez pe deplin fenomenul. Prin alcool, capatam doar o aroganta si interesanta senzatie de depasire a conditiei de noviciat pe care varsta biologica mi-o conferea, in detrimentul unor aspiratii mai inalte. Semanam cu un copil imberb care se barbierea de trei ori pe zi fortand epiderma sa explodeze nu in tulee acneice ci intr-o barba de sihastru. Beam convins ca sunt privit de societatea eminamente patriarhala cu pretuire si respect. Plictisit de discutiile puerile din curtea scolii, ma abandonam initiatic tribulatiilor de carciuma. Luam la vremea aceea drept modele existentiale betivanii cei mai prolifici ai momentului, alcoolistii inveterati imi devenisera un soi de guru neintelesi, iar toata tagma de pesti, boschetari, betivi si prostituate imi devenisera prietenii pentru care as fi fost dispus sa ard pe rug. Abandonasem scoala si invataturile profesorilor pentru a ma forma la academia betivilor cu prezenta obligatorie, le sorbeam fiecare cuvant odata cu vodca pe care le-o ofeream drept troc in schimbul experientei lor de viata si declamam odata cu ei singurul adevar universal si anume, incuviintam argumentand ca fericirea se afla in alcool, carciuma este biserica universal , iar daca Dumnezeu a existat vreodata atunci sigur a trecut cel putin de trei ori pe la dezalcoolizare. Lectiile erau veritabile demonstratii de sofism si demagogie si puteau fi aplicate unui spectru larg de capitole si materii. Discutiile despre istorie nu se deosebeau prea tare de cele institutinalizate de la scoala, toate aveau aceasi dimensiune patriotarda, toate dar absolut toate, ajungeau la aceasi concluzie ghilotinanta si anume noi suntem buni doar altii sunt de vina, care ai dracului ne sug sangele si ne violeaza fetele. Prin altii intelegandu-se invariabil ceilalti, alogenii, care s-au aciuat pe aceste pamanturi manoase, cu oameni ospitalieri si cu frica lui Dumnezeu. Interesant a fost cand am aflat ca cel mai vehement sustinator al acestei teze era unul Gheorghe, care de fapt era Gyuri, si se tragea dintr-o familie de maghiari nascuti la Sf Gheorghe. Gyuri era cu siguranta un personaj. Nu stiu daca avea mai mult decat 8 clase dar stapanea un bagaj de cunostiinte despre istoria romanilor destul de important. Interesant este ca invatase selectiv atat datele cat si desfasurarea evenimentelor si paradoxal, cu toate ca isi castiga existenta din furat, era un inveterat simpatizant al lui Vlad Tepes pe care cu siguranta il iubea mai mult decat pe ta-su. Gyuri bea bere si vin si in ciuda staturii sale impunatoare, era un haidamac efectiv, se imbata doar din cateva pahare, candva mi s-a spus ca maica-sa, alcoolica il obliga de mic de la cateva luni sa bea palinca, si de aceea uraste acum tariile de orice fel. Preopimentul lui era Toma, un tip in permanenta elegant si cu alura de gigolo.
Cravata,costum si pantofi impecabili, vestimentatie intotdeauna insotita de un mers elegant cu mainile la spate. Mic de statura se ridica pe varfuri scrutand audienta cu superioritate si meditatie. Fusese secretarul primariei, un jurist de prima mana, a terminat Dreptul cu zece pe linie, poseda si acum o memorie a legilor abrogate mare parte dintre ele odata cu revolutia, de invidiat. Imediat dupa revolutie a inceput regresul in ceea ce il priveste. Salariul pe care il lua de abia ii ajungea sa traga un sprit,,ilegal”,asa cum numea escapadele bahice, iar Caritasul de la Cluj si faptul ca si-a pierdut casa parinteasca a facut ca frecventa betiilor sa se materializeze in cateva lesinuri pe zi chiar si in timpul programului de serviciu. Totul a culminat cand beat fiind a urinat in timpul unei sedinte de consiliu local in ghiveciul unui cactus. Interesant este ca imediat dupa ce si-a golit basica a devenit extrem de violent fata de cactus in care se proptise cu penisul. Pe scurt a ridicat ghiveciul cu pisatul siroind pe costumul lui, dealtfel impecabil, si l-a aruncat pe geam.
Acum Gyuri este mort de ceva timp, i-a explodat cazanul de tuica cand facea palinca de prune pentru pomana mamei sale iar Toma este internat la un spital de boli nervoase cu reale sanse de vindecare, am inteles de la ginerele sau care mi-a fost coleg de facultate. Aveam sa-l vad intr-un spital de boli pshihice cu acelasi costum impecabil, plimbandu-se cu mainile la spate, cu slitul deschis si urinand pe un copac. Am vrut sa-l salut dar nu stiu de ce m-am razgandit.
Despre fotbal si rivalitatea dintre Steaua si Dinamo am invatat de la nea Ionica, fost inter de performanta imi turna poveste dupa poveste despre meciuri internationale si goluri care au facut tribunele sa-i strige numele mai exact nu stiu de ce, ii ovationau prenumele ,, Ionica, Ionica ‘’ iar cand intr-una din seri am vazut un meci de fotbal in care Raducioiu a fost extraordinar , s-a aplecat la urechea mea si mi-a soptit complice : ,, vezi asa strigau, Ionica pentru noi este Raducioiu doi ‘. Nea Ionica , de abia pe urma am aflat nu jucase fotbal niciodata, ba mai mult il ura ca si fenomen, nu intelegea de loc de ce dracu alearga aia dupa minge si el sta si se uita ca prostu. Nu bea si nu fuma iar singura lui iesire din casa era la biserica Duminica. Se apucase de baut cand a aflat ca baiatul lui, Ionut parca asa il chema a fost diagnosticat cu S.I.D.A. Avea 9 ani cand, de la fotbal,transpirat a ajuns acasa si a baut un suc rece. A facut o amigdalita acuta, pana seara s-a umflat de nu mai putea respira a ajuns la Spital la Constanta, a fost operat si dupa trei zile a venit acasa unde tatal il astepta alaturi de o pereche de ghete Puma si o minge Adidas. Nu mi-a vorbit niciodata de cele intamplate cu fiul sau, nici eu nu l-am intrebat din cate vorbeau oamenii, copilul la vreun an dupa operatie si-a facut niste analize pentru viza medicala, devenise fotbalist la juniori la un club destul de titrat, si l-au depistat seropozitiv. Baiatul s-a stins cam la un an dupa aceea nu cunosc exact amanunte, cert este ca nea Ionica nu vorbeste niciodata despre el dealtfel nici nu are cand, tot timpul gura ii turuie cu o precizie de mitraliera doar despre fotbal si iar fotbal.
Politicianul grupului era Tugui. Orator desavarsit avea un discurs care se distingea prin eleganta persuasiunii : erai de acord cu el te cinstea cu o sticla cu vin, nu erai dispareai din carciuma uneori cu tot cu masa. Tugui era ceea ce se cheama un tip cu vederi de dreapta.
Ii ura pe sustinatorii lui Iliescu si din sobolani rosii nu ii scotea. Inainte de 89 fusese secretar de partid pe sectie acolo unde lucra i, si anume la Intreprinderea de Morarit si Panificatie. Primise ca majoritatea un apartament intr-o vila de prin 38 pe care si-l aranjase singur si pe care il si achitase cu putin inainte de caderea lui Ceausescu. Intrase apoi la Pnt-cd unde devenise un mic activist. Era o placerte sa-l asculti, facuse o adevarata fixatie pentru rusi si conspiratiile la care noi romanii suntem supusi datorita lui Iliescu si Brucan. Tugui asta, avea calitatea sa-ti expice o fraza scurta in aproximativ 2-3 ore, adica cam tot atat timp cat iti lua sa bei si tu sticla de vin. Venea pe atunci special, sa discute politica la sfarsit de saptamana, intre timp fusese disponibilizat pe motive de eficientizare economica si in urma retrocedarilor pierduse si casa, apartamentul sau pe care pe atunci l-am si vizitat. Acum casa apartine unui stranepot de-al proprietarului. Are 18 ani si nu consuma alcool, doar se drogheaza din cand in cand.
Pe Tugui il vad zilnic, lucreaza paznic la sediul PSD, unde de altfel cred ca si doarme.
Femeile, da, femeile aici lider era Tulpici. Personajul cel mai monden din cati am cunoscut.
Atent, sarmant, educat. Era in stare din doua vorbe sa faca o femeie sa-si lase sotul acasa si sa fuga in viata cu el. Ce dracu le zicea nu stiu, dar in fiecare seara statea cu cate doua trei femei frumoase la masa pe care culmea le lasa sa plece singure. ,,Eu raman dragalasilor , ma jertfesc aici cu voi ” ne spunea si jur eram mandru de loialitatea lui. Pe atunci bea cateva coniacuri si astea ca accesorii la cafeaua neagra si amara pe care o sorbea ca un ritual. ,, Femeia trebuie iubita, imi spunea, iubita si respectata, sa-i iei flori si parfumuri si sa-i duci sacosa, sa-i pupi mana si sa-i spui ca e frumoasa, pe urma de abia sa te gandesti sa i-o tragi. Arata-i ca e o printesa, fa sa creada asta, si apoi pe urma scoate-i sutienul. Il ascultam ca pe un invatat care cunostea cel mai ascuns secret al umanitatii, cum sa iubesti o femeie, si ce trebuie sa faci sa-i atingi carnea dintre picioare. Era datorita subiectelor abordate niciodata explicit doar vag si aluziv, cea mai importanta persoana pentru mine. Am ramas mirat cand mi s-a spus ca fusese surprins in WC ul restaurantului facand felatie sefulu de sala. Mult timp nu am crezut ca Tulpici sugea madulare prin toilete, doar era insurat avea o fata si plus de asta ar fi putut regula orice femeie si-ar fi dorit. Candva ani mai tarziu am avut o aventura cu fata lui. Aceasta mi-a confirmat ca era adevarat, maica-sa saraca statea cu el de complezenta si mai mult de ochii lumii. Nu mai avusesera vreo relatie de zeci de ani. Maria era o fata interesanta pot spune ca oarecum ma atasasem de ea . Era plinuta,pot sa zic supraponderala dar se futea cu abilitatea unei gimnaste. Se infileta in pula asa cum un strung da filet unui surub de 24 . Luata in pozitia clasica jurai ca stai pe o plapuma din lana de oaie turcana, sau pe o saltea plina cu apa sau pur si simplu pe un balon cu heliu. Stomacul se latea ca o placinta cu mere, iar grasimea de pe burta lua pur si simplu forma vulvei, astfel incat o patrundeam cu vadita curiozitate in stratul adipos facandu-I parca lipo absorbtie. Privita din spate fundul capata universuri telurice, parea un urias hectar plat pentru ca era asa lata in cur incat puteai face un cadastru complet cu studiu topografic cu tot. Tatele aveau intr-o oare care masura anatomia ugerelor de vaca, iar sfarcul avea diametrul unei sarmale ardelenesti. Picioarele erau veritabile coloane de sustinere, iar cand intr-un orgasm prelungit ea aflandu-se deasupra grohaind ca Marele Alb in preziua ignatului, m-a prins intre picioare, asa sa-mi ajute Dumnezeu, acestea aveau fier forjat in loc de tibii, peronee sau ce dracu de femur ii pleca din bazin. Ei bine acest mastodont aceasta masa amorfa, avea drept pizda o gaurica cat un degetar. Plus de asta vaginul era plin ochi cu celulita moale si catifelata ca o punga de silicon. Imi lua ore sa intru cu totul in micuta scorbura dar odata aflat acolo ma simteam ca in sanul lui Avram, individa ma storcea pur si simplu, aveam ciudata impresie ca am membrul sfasiat si apoi legat in mii de garouuri care mai de care mai stranse cu peste 55 de noduri fiecare. Avea o fata mare cu trasaturi frumoase totusi, ochii mari si aposi si niste buze carnoase, poroase as spune dar puternice ca niste ventuze. Cand se apleca asupra sexului meu si-l prindea intre buze aveam impresia ca se topeste ca o acadea sau ca o inghetata . Ii placea sa suga cu voracitatea mielului nou nascut, facuse un intreg program pentru asa ceva cu o intreaga si futurista coregrafie. Punea atata suflet incat jurai ca lua lectii in particular, iar cand am luat in calcul posibilitatea ca ea sa fii invatat sa faca felatie de la ta-su, ei bine atunci am rupt definitiv si irevocabil relatia.
Acum ea este profesoara de dictie la facultate iar taica-su s-a apucat serios de baut dupa ce seful de sala s-a casatorit cu sora lui… Am inteles ca a rugat-o pe sora-sa sa-l lase pe el sa petreaca noaptea nuntii impreuna cu mirele, atat de tare se imbatase…
Acestia erau doar cativa din prietenii mei din epoca proto-betiilor, mentorii si cei care ma disputau pe atunci dorind care mai de care sa ma initieze in marele si extraordinarul mister care este viata. Viata la 40 de grade…

octombrie 4, 2006 - Scris de fics | Viata la 40 de grade | | Niciun comentariu până acum.

nici un comentariu până acum

Lăsați un comentariu